Băsescu: Şeful SIE, MIHAI RĂZVAN UNGUREANU, este premierul desemnat
În cursul zilei de astăzi am avut consultări cu toate partidele parlamentare pentru formarea unui nou guvern. Încă din luna decembrie am avut discuţii cu premierul Emil Boc cu privire la depunerea mandatului. Decizia a fost amânată din motive de interes naţional. În decembrie ar fi fost foarte greu să avem o majoritate parlamentară sigură, în ianuarie a fost vacanţă parlamentară, iar apoi obiectivul a fost trecerea întâlnirii cu FMI. Era extrem de important să facem această evaluare. Vă aduceţi aminte că la un moment dat am făcut o declaraţie politică că am cerut Fondului să nu-şi amâne misiunea de evaluare. Este o operaţiune firească pentru un guvern în timp de criză. E vorba de nevoia de a încerca credibilizarea Guvernului. Azi s-au descris două abordări: formaţiunile din actuala Coaliţie au optat pentru menţinerea Coaliţiei şi pentru desemnarea unui premier şi abordarea PSD-PNL-PC prin cei trei lideri care au solicitat demisia Guvernului, demisia preşedintelui, alegeri anticipate. Vreau să înţelegeţi un lucru fundamental: orice instabilitate a României generează dificultăţi legate de finanţarea statului român: finanţarea creditelor scadente şi doi. finanţarea deficitului. Mi s-a părut imposibil împingerea ţării într-o stare de instabiilitate: să mă fac că desemnez guverne, să ştiu că vor cădea şi apoi să dizolv Parlamentul. Vă rog să vă imaginaţi România cu un guvern interimar de cinci luni. Opţiunea mea se îndreaptă spre instalarea IMEDIATĂ a unui nou guvern. Sper că în această seară Coaliţia va decide calendarul. În principiu, a fost agreată desemnarea domnului Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de premier desemnat. Noul guvern va trebui să continue lupta contra corupţiei, în mod nediscriminatoriu. Trebuie continuat trendul de creştere a fondurilor europene, nu mai puţin importantă este transparenţa utilizării resurselor financiare. O prioritate zero la fel de importantă este crearea de locuri de muncă. Nu, în ultimul rând cred că este extrem de important pentru noul prim-ministru să aibă în vedere continuitatea a ceea ce s-a făcut bun: implementarea codurilor, implementarea noii legi a educaţiei, implementarea noului cod al muncii. Nu aş încheia înainte de a-i mulţumi premierului demisionar Emil Boc pentru profundul devotament pe care l-a avut în serviciul public. Nu spune nimeni că a fost un premier perfect. Astăzi Emil Boc a lăsat o România cu creştere economică, pregătită să facă faţă unui nou val al crizei. Mihai Răzvan Ungureanu: "Mulţumesc pentru încrederea acordată mie de factorii decizionali. Îmi asum această responsabilitate şi vă asigur că se va îndeplini cu onestitate şi responsabilitate. Am experienţa unor instituţii care sub mandatul meu au devenit performante: MAE şi SIE. Reformele vor continua, plusul pe care îl voi aduce este acela al unui bun administrator. Am fost întotdeauna loial interesului public şi intereselor naţionale. Guvernul pe care îl voi forma are nevoie de sprijin parlamentar, de sprijinul populaţiei. Opţiunile mele ideologice au fost întotdeauna de dreapta. Am în vedere discuţii cu partidele de coaliţie în vederea formării programului de guvernare şi a cabinetului. Discuţii cu liderii Opoziţiei. Prioritatea mea esenţială este stabilitatea politică şi economică a României!".Interviul zilei
Slatina stă prost la acustica urbană
Oraşele mari ale României nu respecta normele de poluare fonică agreate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Uniunea Europeana.
Redactia
Agenda Zilei
19/05/2012
19 mai este a 139-a zi a calendarului gregorian.
Evenimente
1802: „Legiunea de onoare" (Légion d'Honneur) este fondată de Napoleon Bonaparte
1919: A fost înființată organizația non guvernamentală Save the Children pentru apărarea drepturilor copilului.
1922: Este înființată „Organizația de Pionieri" a Uniunii Sovietice
1962: Marilyn Monroe a cântat la aniversarea președintelui american John Kennedy
1971: Uniunea Sovietică lansează „Mars 2"
1999: A fost lansat filmul Războiul stelelor - Episodul I - Amenințarea fantomei
2005: A fost lansat filmul Războiul stelelor - Episodul III - Răzbunarea Sith
Nașteri
1744: Charlotte de Mecklenburg-Strelitz, soția regelui George al III-lea al Regatului Unit (d. 1818)
1762: Johann Gottlieb Fichte, filosof german (d. 1814)
1859: Nelly Melba, soprană australiană (d. 1931)
1887: Ion Jalea, sculptor român, membru al Academiei Române (d. 1983)
1890: Ho Și Min, politician vietnamez (d. 1969)
1898: Julius Evola, filosof italian (d. 1974)
1925: Pol Pot, dictator cambodgian (d. 1998)
1938: Herbie Flowers, muzician englez
1944: Petre Popeangă, politician român
1945: Wera Sæther, scriitoare norvegiană
Decese
804: Alcuin, învățat, consilier al lui Carol cel Mare (n. 735)
1296: Papa Celestin al V-lea (n. 1215)
1536: Anne Boleyn, a doua soție a lui Henric al VIII-lea al Angliei (executată) (n. cca. 1501)
1637: Isaac Beeckman, filosof, savant olandez (n. 1588)
1825: Claude Henri de Rouvroy, conte de Saint-Simon, teoretician social francez (n. 1760)
1895: José Martí, scriitor și om politic cubanez (n. 1853)
1939: George Petcu, poet român (n. 1917)
1970: Tadeusz Breza, romancier polonez (n. 1905)
1994: Jacqueline Kennedy, soția președintelui american John F. Kennedy (n. 1928)
Sărbători
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitei
În calendarul creștin-ortodox
Sfântul sfințitul mucenic Patrichie, episcopul Prusei, și cei împreună cu el Acachie, Menandru și Polien;
Cuviosul părinte al nostru Memnon, făcătorul de minuni;
Sfântul Dimitri Donskoi, Mare Cneaz al Moscovei;
Sfântul mucenic Arolot;
Sfânta Chiriachi, care prin foc s-a săvârșit;
Sfânta muceniță Teotimi, care prin sabie s-a săvârșit.
Sfatul Zilei
"Cand te opresti sa alergi dupa lucrurile gresite, le dai lucrurilor bune sansa de a te gasi"
Informatii utile
Teapa de un milion de dolari la CJ Olt
01/10/2010
Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor a reusit dupa numeroase demersuri si amenintari sa intre în posesia dosarului de la...
Comenteaza
19/05/2012
Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, vineri seara, la Alba Iulia, că dincolo de taberele pro sau contra exploatării miniere......
ALTE STIRI
- Ponta a vorbit cu Băsescu despre participarea la CE: Ne-am înţeles că nu ne-am înţeles, mai discutăm
- Umbra Elenei Udrea la Cotroceni? Preşedintele Traian Băsescu l-a numit pe Bogdan Oprea purtător de cuvânt
- Va fi exclus Cristian Preda din PDL dupa atacurile la Prigoana? Ce a decis PDL
- Premierul Ponta va discuta cu Băsescu: În politica externă nu este bine să vorbim pe două voci
Merkel vrea să-i întrebe pe greci dacă doresc sau nu rămânerea lor în zona euro
19/05/2012
Cancelarul german Angela Merkel propune organizarea, odată cu scrutinul din Grecia, a unui referendum pe tema menţinerii sau nu a...
ALTE STIRI
19/05/2012
Într-o singură săptămână au fost postate peste 55 de milioane de fotografii pe Twitter, iar reprezentaţii reţelei de microblogging au...
ALTE STIRI
- În familie! Oana Lis se ceartă cu soţul pentru silicoane
- Dietă de vedetă! Bianca Drăguşanu: Am un regim de viaţă echilibrat. Azi am mâncat doar căpşuni
- Secretul longevităţii: Regina Elizabetha II, fără salate şi fructe de mare
- Sinceră! Anca Ţurcaşiu: Sunt obsedată de greutate, de aia am grijă de siluetă
CFR Cluj, pentru a treia oară campioana României la fotbal, după 3-2 cu U Cluj
19/05/2012
Formaţia CFR Cluj a câştigat, pentru a treia oară în istoria sa, titlul de campioană a României, în urma victoriei......
ALTE STIRI
- Bute e pregătit pentru lupta cu Froch: Este momentul să demonstrez tuturor că sunt cel mai bun luptător
- Campioanele au adus aurul în ţară. România a încheiat participarea la CE de la Bruxelles cu 4 medalii de aur
- Pugilistul Lucian Bute a suferit o infecţie la picior. Meciul cu Froch e în pericol de amânare
- Trofeul Ligii Europa va fi expus luni, la ora 10:00, la sediul Comitetului Olimpic Român












